Povestea bunicii, după 20 de ani

Poveşti, spuse şi nespuse. Scrise sau nescrise, imaginare sau reale, toate mă fac să mă gândesc la faptul că viaţa îţi oferă cele mai frumoase poveşti, indiferent că ele sunt sau nu reale. Un lucru  cert, poveştile şi visurile au ceva în comun: te fac mai optimist

Am tot stat şi m-am gândit zilele trecute la poveşti. La un moment dat. stând liniştit în pat m-a apucat melancolia şi mi-am adus aminte de zilele petrecute cu bunicii. Da, poate nu pentru toată lumea bunicii reprezintă o aşa mare importanţă, însă pentru mine au fost oglinda copilăriei (singurul lucru pe care îl regret e că i-am pierdut, din păcate). Nu despre asta vreau să scriu. Mi-am adus aminte de serile de vară când dormeam la ei şi când bunica îmi spunea poveşti. Nu îmi citea poveşti cum vedeam în desenele animate, ci mi le spunea din cap. În fiecare seară îmi spunea o altă poveste. Singura poveste de care îmi aduc aminte(nu îmi mai aduc aminte detaliu cu detaliu), dar "sună" cam aşa: A fost odată o bătrână care în fiecare zi îşi ducea nepotul la grădiniţă. La un moment dat s-a îmbolnăvit şi nu mai reuşea să-şi ducă nepotul. A început să nu mai iasă din casă, iar la un moment dat, bătrâna a dispărut. Nepotul a ajuns în clasa a VII-a şi îşi petrecea verile împreună cu bunicul lui. Nu ştiam eu ce se întâmplase cu bunica, dar mi-am dat seama după ani şi ani. Povestea se termina în momentul în care bătrânul a dispărut şi el, iar nepotul se punea să doarmă. Mi-am dat seama după ce am crescut că bătrânii (bunica şi bunicul) au murit, iar nepotul a rămas fără ei.
Ceea ce m-a determinat să scriu astăzi a fost următoarea întâmplare. Eram astăzi în drum spre casă, puţin cam abătut. Trec pe lângă un parc de prin împrejurimi şi văd pe o bancă un copil, nu cred că avea mai mult de 10 ani împreună cu mama lui, din câte mi-am dat seama. Nu ştiu de ce, m-am uitat insistent la cei doi şi îl aud pe copil întrebându-şi mama: "Mami, dar bunicii mei când se mai întorc? Mi-ai spus o dată că vin curând, dar nu i-am mai văzut."
Poate o avea vreo legătură cu povestea pe care bunica mea mi-a spus-o cândva. Am întors privirea şi mi-am continuat drumul spre casă. Mi-am adus aminte când am ajuns acasă despre povestea bunicii mele şi am făcut legătura. Am ajuns la o concluzie: Uneori şi poveştile ascund multe mistere şi te fac să te gândeşti şi la cei care au dispărut. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre dialogul dintre copil şi mamă, dar am plecat.
O seară faină!

Diferenţa dintre CSM şi HCM: OMENIA

Probabil că toţi iubitorii de handbal sunt focalizaţi pe ceea ce va avea loc în această seară. Derby-ul Ligii Naţionale feminine de handbal dintre CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare. Un lucru important e că meciul va avea loc pe terenul bucureştencelor, echipă care face tot posibilul să se ridice la nivelul campioanelor de la Baia Mare.
Nu acesta este scopul postării mele de pe blog (scriu foarte rar pe blog). Am hotărât să postez pe blog astăzi pentru că mă enervează la culme atitudinea oficialilor de la CSM Bucureşti (chiar nu are rost să dau nume, nu am nimic personal cu niciunul dintre oficialii echipei, sunt handbaliste de la CSM Bucureşti care îmi plac etc). Mă enervează foarte mult faptul că între HCM Baia Mare (o echipă pe care o admir pentru că sunt ardelean, maramureşean şi pentru că, spre deosebire de echipa bucureşteană dă dovadă de "omenie", normal, doar vine din Maramureş echipa. Citeam astăzi în GSP (nr. Gazeta Sporturilor) că CSM Bucureşti şi-a "închiriat" galerie. Nu ştiu vouă cum vi se pare, dar mie mi se pare un lucru josnic. E ca şi cum ai avea un câine, dar nu îl hrăneşti tu, ci îţi chemi vecina, cam aşa e şi cu super-valoroasa echipă de la capitală. Sunt sută la sută convins că în eventualitatea în care HCM Baia Mare va învinge, atunci oficialii de la "CŞM" vor găsi găsi o scuză. Poate că nu au ecusoane cei de la Baia Mare sau că au lăsat mizerie suporterii de la HCM sau alte cele.

Diferenţa dintre CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare e că HCM are alături un public avizat, iubitor şi călduros. La Baia Mare vezi Sala Sporturilor "Lascăr Pană" full la fiecare meci din Liga Naţională, în timp ce la CSM Bucureşti de abia se adună 200 de persoane. Şi e pe bune. Degeaba spun cei de la Digi Sport că sunt peste 1.500 în sală că nu au fost niciodată. :) Nu în ultimul rând să nu uit de omenie. La HCM Baia Mare omenia e la ea acasă, în timp ce celor de la CSM Bucureşti trebuie să li se explice ce e omenia :).
O zi faină şi Hai Baia Mare!
FOTO: www.ehfcl.com

VIDEO: Dan Racoţea, în lacrimi la conferinţa de presă după calificarea la Mondialul din Brazilia!

Vreau să spun faptul că am rămas profund impresionat de atitudinea echipei naţionale U21 de handbal masculin. Micii tricolori, dacă e să le pot spune aşa s-au calificat ieri la Campionatul Mondial din Brazilia, unde vor reprezenta ţara noastră. Pe lângă faptul că s-au calificat, handbaliştii români au dat dovadă de un adevărat profesionalism, au jucat la carte ultimele secunde din meciul cu Slovenia, au surprins apărarea croaţilor şi au reuşit să înscrie golul victoriei şi al calificării.
Dincolo de faptul că s-au calificat, este clar că în spatele calificării stă foarte multă muncă, multe ore de antrenament şi mulţi oameni care au format aceşti adevăraţi campioni.
Subiectiv fiind, pot să spun că am văzut o luptă extraordinară în tabăra României şi bucuria fiecărui gol marcat cum numai la echipele nordice vezi.

Însă, a fost un handbalist care m-a impresionat foarte mult, este vorba de Dan Racoţea. Îl admiram şi îl admir în continuare, încă de pe vremea când juca la CSM Bucureşti, iar acum, după ce a semnat cu Wisla Plock, pot să spun că este un handbalist complet din toate punctele de vedere. M-a impresionat Racoţea pentru faptul că ieri, imediat după meci, la conferinţa de presă a arătat un moment de "slăbiciune" izbucnind în plâns, datorită emoţiilor.
"Vreau să spun că îi felicit pe fraţii mei, sunt cel mai mândru de ei. Sincer să fiu, am încredere în ei că de la Mondiale vom veni cu un rezultat foarte bun", a declarat Dan Racoţea imediat după meci.

Mai jos aveţi momentul în care Dan Racoţea, vizibil emoţionat izbucneşte în lacrimi.

VIDEO

Semne de întrebare. Umilinţă, frustrare şi (ne)calificare pentru România!

Nu ştiu exact care e problema, însă există una foarte mare la echipa naţională de handbal feminin. Am jucat cu Norvegia, am înţeles că am pierdut. A urmat meciul cu Danemarca, am jucat extraordinar, dar finalul a fost sub orice critică, am fost egalaţi de daneze în ultima secundă, bun. Am luat un punct de la daneze. A venit meciul cu Ucraina, unde am jucat foarte slab, abia ne-am calificat în main-round după ce am învins la un gol. 

Mă gândeam că văd o altă faţă a României începând cu grupele principale, însă după meciul cu Ungaria am aflat şi unde are probleme România. Naţionala României are nevoie de un antrenor, fără supărare. Am fost unul dintre cei care au susţinut revenirea lui Tadici la echipa naţională, însă acum îmi pare rău că a revenit. Am înţeles că vrea să restructureze naţioanala, dar nu face nimic în acest sens. Dacă ceri time-out când echipa merge foarte bine, revine de la -2, 3. Mai mult decât atât, Ungaria are atacul înainte cu 30 de secunde de final, se cere time-out, iar tu nu faci nimic altceva decât să "zbieri" ca ultimul om la fetele alea, care 60 de minute au dat tot ce au putut pentru a câştiga. Îmi pare rău de handbalistele care nu vor mai evolua pentru România, de exemplu: Aurelia Brădeanu, încet încet şi Valentina Ardean Elisei, Adriana Nechita sau Paula Ungureanu. Nu înţeleg de ce nu a fost inclusă pe foaia de joc măcar la un meci şi Ionica Munteanu, portarul de la SCM Craiova, un  portar foarte bun din punctul meu de vedere.

Însă aici e problema, e doar punctul meu de vedere, şi nu al antrenorului principal. El e prea ocupat să urle la jucătoare în timpul time-out-uri-lor. Şi mă mai deranjează un lucru: am putut să batem Ungaria şi recunsc, sunt foarte frustrat când ungurii ne înving, iar în această seară chiar nu au fost mai buni ca şi noi. A, ba da, la capitolul "arbitrii". O seară frumoasă, dragi români.

Apropo, felicitări, România! 

FOTO: PROSPORT

Când pasiunile îţi dau viaţă

O bătrână din Sighetu Marmaţiei şi-a dedicat 55 de ani din viaţă croşetatului.

Într-un colţ din nordul României, unde se agaţă harta în cui, la Sighetu Marmaţiei timpul parcă s-a oprit în loc. Într-un cartier retras din municipiu se află şi Ileana Ulici, o vârstnică care uită de greutăţile vieţii printr-o pasiune care îi aduce satisfacţii, croşetatul.

Pentru a mai uita de anii grei ai bătrâneţii şi pentru a face mici bucurii nepoţilor, sigheteanca Ileana Ulici se regăseşte în fiecare fir croşetat. A început să tricoteze de la o vârstă fragedă, de la 13 ani, iar acum, după ce anii au trecut, Ileana se simte fericită şi împlinită ştiind că poate lăsa în urma ei lucruri bune şi frumoase. La cei 67 de ani, Ileana se bucură de cei patru copii, nouă nepoţi şi de o bătrâneţe uşoară. Greutăţile şi obstacolele peste care a trecut de-a lungul timpului nu au copleşit-o. Tanti Ileana,  cum îi spun vecinii,  e spirituală, plină de umor, și sinceră.

"Am început să croşetez de mică, încă de la 13 ani, asta datorită surorii mele mai mari, care, din păcate a murit. Nu mi-e greu absolut deloc. Aş face asta zi de zi, nu m-aş opri din croşetat, îmi place să fac asta foarte mult", s-a destăinuit Ileana Ulici.

Chiar dacă face acest lucru de la o vârstă fragedă, Ileana nu a avut ocazia să împărtăşească această taină mai departe, în schimb, această pasiune îi ocupă majoritatea timpului, pentru că uneori are şi comenzi de la oameni pe care nu i-a văzut niciodată, dar care au auzit că ea tricotează pulovere, şosete, căciuli sau alte haine pe care străinii le caută. Ileana Ulici este mamă a patru copii, i-a crescut cu greu, însă se simte împlinită că acum are nepoţi şi singurul lucru pe care îl doreşte să i se împlinească este să aibă lângă ea întreaga familie.

 Aşa cum îi spun cunoştiinţele, „Tanti Ileana” pe lângă faptul că zi de zi croşetează, îşi mai ocupă timpul şi cu alte activităţi. De-a lungul vremii a făcut feţe de masă, covoare, dar şi mileuri.

Ileana este mai mult decât o bunică, mamă şi vecină. Întotdeauna îşi întâmpină vecinii din bloc cu multă voie bună, simţul umorului fiind una dintre calităţile ei. Croşetează zi de zi, săptămână de săptămână, dar niciodată nu a putut să lase deoparte această îndeletnicire, pentru că a crescut, s-a maturizat şi a ajuns la vârsta a treia având acele de împletit mereu alături de ea şi aceeaşi pasiune pe care nu a abandonat-o.

Covoarele pe care le-a făcut şi le face în continuare cu atâta pasiune sunt mai greu de realizat. Ele se pot face din tiară, dar se pot face şi pe itamină. Pentru cele din tiară se aleg mai multe culori, după cum vrea fiecare persoană, iar cele din itamină se coase, dar şi aceslea au un tipar. Culorile depind de modeul covorului, fiecare model are alte culori

Pe lângă plăcerea de a tricota, Ileana Ulici mai are o pasiune. Îi plac foarte mult florile, iar acasă, în balconul mic de unde îşi priveşte nepoţii atunci când se joacă, zeci de flori îi aduc zâmbetul pe buze, în momentele în care o învăluie aducerile aminte despre  tinereţe, copii, nepoţi sau fraţi. Face totul din pasiune, iar liniştea, spune ea, este cel mai important lucru pentru un om.

"Cu această activitate mă şi liniştesc. Ţine foarte mult de linişte, îmi stă capul acolo şi uit de toate evenimentele care se petrec. Trec şi peste greutăţi, pentru că vând, completez cu ce îmi rămâne din pensie şi mă descurc".

Senină şi optimistă, tanti Ileana are un singur regret, acela că a îmbătrânit.Mai mult decât atât, bătrâna şi-ar mai dori să aibă lângă ea părinţii, deoarece, spune ea, aceştia au avut un rol important în viaţa sa. 

"Un singur lucru regret până acum, că am îmbătrânit". 

Oana Chirilă:“Păcat că meciurile sportivilor nu se vor ridica la nivelul sălii din Cluj”

U Alexandrion a debutat cu înfrângere în noua sală polivalentă din Cluj Napoca. Gruparea antrenată de Ioan Ani Senocico a fost învinsă în primul meci din Polivalenta clujeană de către Corona Braşov, scor 24-35. La partidă a fost prezentă şi fosta componentă a naţionalei României de handbal, Oana Chirilă.

Într-o sală cu 7.200 de locuri disponibile, peste 2.000 de spectatori au fost prezenţi la primul meci al echipei U Alexandrion sala polivalentă din Cluj. Chiar dacă au început mai bine partida, ţinându-se aproape de vicecampioanele de la Braşov, echipa clujeană s-a văzut dominată pe finalul primei reprize, iar la pauză scorul a fost 16-11 în favoarea oaspetelor. Partea a doua a meciului a aparţinut în totalitate formaţiei din Braşov, echipă ce s-a distanţat chiar şi la 10 goluri pe tabelă, în final scorul fiind de 24-35, braşovencele obţinând victoria.

Cea mai bună marcatoare din tabăra Clujului a fost Mihaela Ani Senocico cu 9 goluri, în timp ce pentru Braşov, Cristina Zamfir a marcat 10 goluri.

Prezentă în noua sală polivalentă din Cluj Napoca a fost şi Oana Şoit, fosta handbalistă a Oltchim-ului şi componentă a naţionalei feminine de handbal.

Oana Chirilă a vorbit despre partida Clujului din noua sală.

Oana Chirilă: A fost un meci în care Corona nu a avut deloc emoţii  că va ieşi învingătoare. M-a întristat puţin faptul că U şi-a pierdut un pic spiritul de sacrificiu, în anii trecuţi orice echipă ce vroia să obţină puncte la Cluj, trebuia să lupte la capacitate maximă până în minutul 60.

Fosta handbalistă e impresionată de noua arenă contruită în Cluj Napoca

Oana Chirilă: Mi se pare extrem de frumoasă. Când am intrat prima dată în sală aveam senzaţia că sunt pe undeva în Danemarca. Îmi pare rău că nu o să se ridice meciurile sportivilor clujeni la nivelul sălii.

Oana recunoaşte că trăieşte la intensitate maximă fiecare partidă, dat fiind faptul că aceasta s-a retras din lumea handbalului.

Oana Chirilă: Trăiesc la intensitate maximă şi meciurile din tribună, dar nu se compară cu momentele în care eram pe teren. Antrenoratul, sincer, nu mă pasionează şi asta înseamnă că ar trebui sa fiu plecată mult timp de acasă. Eu nu pot compara viaţa de mămică cu cea de sportivă. Sportivă fiind, am avut multe satisfacţii şi împliniri, dar în momentul în care am devenit mamă m-am simţit cu adevărat împlinită. Acum nici nu pot să-mi mai imaginez viata fără băiatul meu, Alex.

Finala Champions League jucată cu Itxako Navarra a reprezentat apogeul carierei sale.

Oana Chirilă: Finala Champions League a fost, cred eu, apogeul carierei mele. A fost cea mai mare împlinire care am simţit-o pe plan sportiv. M-am simţit la fel cum s-au simţit şi câştigătoarele Ligii, norvegiencele de la Larvik.

Gânduri puse pe "hârtie"

"Nu ştiu dacă aţi trăit vreodată o asemenea stare. Nu eşti nici mort, nici viu. Te simţi ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschişi, te uiţi într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Şi nici nu te gândeşti la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi şi de a muri. Răstignit undeva între viaţă şi moarte, nu eşti bun pentru niciuna dintre ele. Parcă pluteşti în derivă şi aştepţi să fii aruncat pe un mal, ori al vieţii, ori al morţii, ţi-e egal." Octavian Paler

"Dacă cerul îţi oferă, iar luna nu, ascultă stelele"

"Nu ştiu dacă există un gen perfect de stare care să mă caracterizeze, însă aspiraţia mă face să fac din imposibil posibil".